Dragostea trece prin stomac...

Din cele cinci grupe de nevoi umane (vezi Piramida lui Maslow) dragostea este singura pe care omul nu şi-o poate satisface singur. Este pe departe cea mai complexă şi  cea mai greu de satisfăcut dintre nevoi , dar în definitiv nu este decât o nevoie şi odată satisfăcută îşi pierde în totalitate importanţa.
Sunt convins că toată lumea a auzit de afirmaţia: "Dragostea trece prin stomac", afirmaţie pe care până în seara asta am socotit-o drept o scuză pentru ca un cuplu de grăsani (îndrăgostiţi desigur) să servească la masa de seară două carcase de porc şi o târnă de cartofi prăjiţi în untură. Totuşi în seara asta, rumegând o scobitoare (căci eu nu sunt nici gras, nici îndrăgostit) am realizat că fraza asta e genială dacă o iei ca atare. Mai mult am început să-mi imaginez dragostea ca fiind o mâncare şi relaţia în sine ca fiind tubul digestiv. Şi mi-am dat  astfel seama cât de izbitoare este asemănarea dintre ele.

În fiecare zi avem de ales între mâncăruri care ne fac bine, mâncăruri care ne fac rău, mâncăruri care ne plictisesc, mâncăruri care ne bine dispun, până într-o zi când o găsim pe ea: mâncarea preferată.

Prima etapă a digestiei se petrece în gură. Aici, în acest scurt segment al tubului digestiv are loc pentru câteva clipe cea mai placută parte a digestiei. Mai departe mâncarea ajunge în esofag parcurgând un drum lung şi drept, lipsit de evenimente majore. Acest drum lung reprezintă cel mai plictisitor moment al digestiei. În stomac, ceea ce a fost odată mâncarea noastră preferată începe să se transforme, să se micşoreze, să se... rupă. Cu siguranţă acesta este momentul cel mai violent al întregului proces. Poate dura mai mult sau mai puţin după caz. Urmează intestinul subţire care încearcă să capteze lucrurile bune şi să dea la o parte tot ce e rău. Aici mâncarea nu-şi mai poate dovedi decât utilitatea; aspectul, mirosul şi gustul  fiind de mult distruse. În penultima etapă resturile de mâncare, cele inutile şi care ne pot face rău se transformă într-un mare căcat. Precum fraza anterioară, această etapă este cea mai urâtă din întreg procesul digestiv. În ultimă fază tot ce ne mai ramane de făcut este să eliminăm ceea ce odată a fost mâncarea noastră preferată şi să ne uităm la ea cu cea mai mare scarbă.

Pentru cei ce nu văd asemănarea dintre mâncare şi dragoste în textul acesta am şi varianta originală:

În fiecare zi avem de ales între oameni buni, oameni răi, oameni plictisitori sau amuzanţi, pâna într-o zi când întâlnim persoana aceea: persoana de care ne îndragostim. Prima etapă a relaţiei are loc într-o totală izolare de restul lumii şi este, deşi scurtă, cea mai frumoasă etapă a unei relaţii. Urmează apoi o perioadă lungă în care dragostea este încă dragoste şi unde lucrurile par să ducă doar înainte pe un drum lung, drept şi foarte îngust. Este pe departe cea mai plictisitoare etapă a unei relaţii, deşi nimeni nu recunoaşte acest lucru. Apoi încep certurile, dragostea începe să se micşoreze, să se... rupă. Această este cea mai violentă etapă a unei relaţii. Poate dura mai mult sau mai puţin după caz. Urmează apoi o perioadă de calm relativ şi resemnare în care părţile încearcă să ia ce e mai bun din ceea ce a mai rămas şi să îndese undeva tot răul. Aici dragostea odată frumoasă nu-şi mai poate dovedi decât utilitatea pentru a ţine legaţi doi oameni care s-au obişnuit unul cu celălalt. Spre sfârşit, tot răul ignorat cândva începe să iasă la suprafaţă şi să scoată în evidenţă tot ceea ce este mai urât într-un om. Aceasta este cea mai urâtă parte a unei relatii. În final tot ceea ce ne mai rămâne de facut este să ne îndepărtam de ceea ce a fost odată marea noastră dragoste şi să ne uităm la ea doar cu regret.

Acum seamănă?