Una... alta (Ep.5) - La sentiment...

E clar... sunt un bătrân băşit. Azi, cei din urmă şi chiar şi o bună parte din propria generaţie, nu mai râd cum se râdea pe vremuri, fizic, sonor, cu gura deschisă şi dinţii beliţi, cu broboane de sudoare pe frunte, lacrimi în ochi şi dureri de abdomen. Muşchii atrofiaţi şi ochii uscaţi de lumina artificială de pe chipurile inerte aflate în spatele ecranelor nu mai au nici un rol în râs. Acum râd pentru noi feţe hepatice cu puncte şi dungi curbate ori cuvinte onomatopeice şi abrevieri. Singura acţiune fizică întreprinsă pentru a exprima râsul se opreşte în atingerea tastelor ori a ecranului tactil. Şi e ok, atâta timp cât treaba asta se petrece doar în spatele ecranelor. 

Mergeam pe stradă ca un pensionar cu o sacoşă goală după mine. Mă duceam la piaţă. Din faţă veneau două fete pe la vreo 13-14 ani. (Dacă ar exista pedofili scriitori aşa ar începe un roman de succes). Una îi povestea ceva celeilalte şi la un moment dat se opreşte şi scoate un muget acompaniat de o expresie a feţei total contrară cu ceea ce vroia sa exprime în contextul ăla: "looooool!" 

Şi atât? Păi lol în pizda mă-tii! LOL! Nu zii LOL, fă LOL! Că de-aia îi zice lol să loleşti. Atunci mi-am dat seama ca se duce dracu umanitatea. Nu, omul nu o să dispară, dar o dispară umanitatea din el. O să fie un dispozitiv cu aplicaţii incapabil să mai exprime sentimente autentice ci doar simboluri abstracte ale sentimentelor ce s-ar potrivi contextului. Sper să mor dracului până o veni ziua aia.

Până una alta, înaintaşii mei mustesc de umanitate şi asta îmi dă speranţe că o să îmi trăiesc restul zilelor înconjurat de sentimente de tot felul, exprimate fizic şi vocal cum e şi firesc. 

Spre exemplu mergeam ieri cu maşina şi unu cu un matiz supărat că i-am luat faţa s-a ţinut după mine până a ajuns în dreptul meu pentru că la 6 dimineaţa eu nu aveam chef să fac pe Titi Aur prin Bucureşti. A deschis omul micuţa-i fereastră de la fiorosu-i autovehicul şi a început să-şi fluture timp de un minut cât am mers în paralel un oarecare deget pe geam. L-am salutat respectuos cu acelaşi gest şi i-am adresat un: "Călca-o-aş pe mă-ta cum calci tu pedala de acceleraţe acum" şi apoi ne-am văzut fiecare de drum. Mi-a făcut ziua mai bună. Ce să-i faci, rămân un sentimental...