Viaţa e
un dar, însa mie nu-mi plac cadourile. Nu mi-au plăcut niciodată, pentru că
odată cu ele vine şi obligaţia de a le accepta şi de a te bucura de ele sau
măcar de gestul făcut de cel ce le oferă. Şi mai rău e că bunul simţ dictează
ca tu la rândul tău să returnezi favorul, când ocazia o permite.
Încă nu ştiu ce am făcut ca să merit un aşa
dar, nu stiu nici cine mi l-a oferit. Dumnezeu alături de purul hazard sunt
printre cele mai populare teorii.
Viaţa nu e un dar, e o consecinţă. Tu, eu şi
cam tot ce se târăşte pe acest pământ, existam pentru că sex, ca să mă exprim
pe înţelesul generaţiei mele sfertodocte. Aşa că până să-l îmbrăţişez pe
Dumnezeu pentru că m-a aruncat sub acest
enorm brad de crăciun pe care îl numim pământ, alături de alte câteva miliarde
de cadouri, am să mă mulţumesc cu ideea că exist din cauză că doi oameni au
făcut sex. Nu ştiu şi nu cred că voi afla vreodată dacă la baza existenţei mele
se află dorinţa, nevoia sau simplul accident. Mă întreb totuşi dacă felul în
care doi oameni fac sex atunci când concep un copil are vreo importaţă în
construcţia viitorului om.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu