duminică, 11 iulie 2010

Tovarăşii ştiu de ce...

 Ideologiile, înainte de a deveni ceva colectiv au fost mai întâi de toate opţiuni individuale. Atunci când omul s-a decis să le ia drept modele de societăți s-a lăsat cu război, dar rău de tot. Acum cică ar fi relativ pace la nivel mondial pentru că omul a adoptat aproape în unanimitate democraţia pe care eu nu aş numi-o ideologie ci mai degrabă un compromis - o căsătorie la nivel global. 

Cineva zicea că democraţia nu e un sistem perfect, nici măcar unul bun, dar e cu siguranţă unicul sistem pe care omul îl poate tolera. Mi-a plăcut formularea, dar nu pot trece peste faptul că venea din partea unei persoane aflate în partea luminată a democraţiei - parte unde într-adevăr nu mai există conflicte între statele cele mai puternice şi dezvoltate din toate punctele de vedere, unde cică se respectă cât de cât principiile fundamentale ale acestui concept şi mai ales unde sărăcia, subzistenţa şi umilirea nu defilează împreună cu acest principiu. De partea întunecată nu vreau să zic nimic, iar de noi nu pot să zic decât că avem lumină doar că stăm cu becu' stins ca să facem economie.

Problema e că deşi în plan colectiv "neşte inşi" au zis că democraţia e cea mai bună opţiune, la nivel de individ alegerile pe care le facem ne aparţin în totalitate. Toate bune şi frumoase, numai că ce dracu' avem de ales?

Omul, în grandoarea lui, nu a reusit să vină decât cu trei soluţii mari şi late din care la nivel modial două aproape că l-au exterminat şi a treia a transformat lumea într-un fel de căsătorie nefericită unde cel puternic se impune prin forţă iar cel prost se lasă dominat. 

Aceste trei soluţii sau metode de abordare a relaţiilor interumane sunt denumite în plan politic comunism, fascism şi democraţie. În plan social ele iau denumirea de prietenie, duşmanie şi căsătorie.

Prietenia, precum comunismul, este o "utopie". Şi acum simt că o să-mi sară în cap toată lumea spunând că nu e aşa, că nu ştiu despre ce vorbesc. Tocmai de aceea am zis ca de data asta cei care au o altă părere să şi-o expună venind desigur cu nişte argumente pertinente, după care o să postez şi eu părerea mea pe larg despre prietenie, duşmănie şi căsătorie. Pentru a face lucrurile mai interesante, cel mai bun comentariu va fi premiat cu un platou de clătite ca cel din poză.

4 comentarii:

Ioana Radu spunea...

Deşi am, într-o oarecare măsură, o opinie formată despre comunism, nu contest nici afrmaţia făcută de tine. Da, acesta poate fi considerat sinonim cu "prietenie", dar una din interes. Este o utopie bazată pe ceva. Un fel de "Eşti de-al meu, te apăr şi te ajut. Nu eşti, te conving să fii. Nu vrei, ai probleme."
Pentru mine, dincolo de prietenia de faţadă, comunismul semnează actele supunerii.

Fascismul îl tai automat de pe listă.

În ceea ce priveşte democraţia, asemeni comunismului, este un banner de faţadă. Democraţia nu este ceea ce trebuie a fi ci ceea ce se vrea a fi.
Ştiu, sunt românul tipic, veşnic nemulţumit.

Anca Ligia Petre spunea...

Da, prietenia e o chestie de circumstanta... in care cei 2 subiecti fac un compromis, adica isi inhiba natura umana egoista si invidioasa, prefacandu-se ca de fapt nu vrea sa moara capra vecinului / prietenului. La fel ca in comunism, suntem toti tovarasi, toti suntem egali, n-ai voie sa-ti iei Aro atata timp cat eu am 1310...

Citeste Popper, Societatea deschisa si dusmanii ei

Anca Ligia Petre spunea...

ca de fapt nu vor *

7even spunea...

Bine bre, doar 6 clatite la toata lumea? Le las pentru fete, ma cobor la Mega sa-mi iau si eu un pachet, ca mi-ai facut pofta.

Trimiteți un comentariu