miercuri, 5 ianuarie 2011

Trilogia căcatului...

Dacă spui despre un om că are scaun la cap, extrapolând nu spui de fapt că acel om se cacă pe gură?

Ei bine, eu pe oriunde calc dau numai de astfel de oameni. Parcă dintr-o dată e lumea plină de oameni cu scaun la cap. Parcă toată lumea simte nevoia să se cace pe gură.
"Băi, şi eu o fac, la naiba! E o nevoie pe care toţi o avem, dar pe când unii aleg să o ţină în ei şi în consecinţă să fie consideraţi drept constipaţi, alţii, şi aici mă refer la marea majoritate parcă au dat în diaree."

Duse sunt vremurile alea când doi oameni puteau sta faţă în faţă să-şi spună lucruri inteligente pe care le-au dobândit digerând informaţiile acumulate. Acum într-un dialog, emiţătorul nu emite altceve decât căcat, iar receptorul nu poate fi considerat decât un veceu.

Acum nu zic... e de vină şi media - fie "Blame it on the food again" - dar eu zic că tot boul care înghite fără să mestece e devină.

În ziua de azi omul s-a transformat într-un organism pentru care urechia a devenit gură şi gura cur. El îşi alimentează conştiinţa cu echivalentul fast-food-ului oferit de media: informaţii fabricate pe bandă rulantă plină de nimic şi de toate care nu fac decât să umfle creierul consumatorului până la netezire.

Şi, deci, poate această criză acută de diaree de care omenirea suferă şi care cred că deja este cronică, nu reprezintă altceva decât un mecanism de apărare al corpului, care încearcă să scape de tot căcatul care-i zace în cap.

Eu am mâncat foarte rar fast-food şi atunci când am făcut-o a fost doar pentru că am fost împins de nevoie. Şi cum azi am ajuns la concluzia că media nu e altceva decât un Mc'Donalds împuţit în care eu nu mai vreau să intru am zis că mai bine rod nişte celuloză imprimată că aia sigur nu-mi face rău. Cică ar produce stări gazoase.

De cacao... ştiu, la fel ca bilele de mai sus. Poftă bună!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu