luni, 15 decembrie 2014

Una.. Alta (Ep.11) - Muicăăă!



Mi-a zis o tipă acu’ ceva vreme că prostul meu obicei de a mânca pastele răsfierte se datorează maică-mii. Se prea poate, însă problema cu teoria ei e că prea putini din generaţia mea, mănâncă pastele aşa, cu toate că toţi am...

Acu’ vreo cinşpe ani când aveam eu puţa mică, pot să jur că nu ştia nici dracu’ ce-s alea paste al dente, iar de orez ce să mai zic.  Nu tată, pe vremea mea, toată lumea fierbea macaroane, că doar macaroane erau, până deveneau una cu zeama în care-şi găsiseră sfârşitul... şi erau bune. Orezul era de un singur fel şi se făcea pilaf, iar când folosim cuvântul pilaf în afara contextului culinar, la pilaful ăla de atunci ne referim, fiert până crăpa bobul în patru într-un terci plin de gust. Acum toată lumea le mănâncă al dente, nu pentru că ar mai fi bune, ci pentru că sunt niste snobi, pentru că asa au văzut ei că se mănâncă în afară sau la restaurant. Pastele al dente sunt chiar nasoale, la fel de nasoale cum e o pâine necoaptă, un cartof crud sau un sos nefiert. Toate au în comun amidonul. Din punct de vedere culinar nu există decât un motiv pentru a le mânca al dente şi deşi într-o construcţie gastronomică textura cântăreşte destul, gustul primează.

Maica-mea face o grămadă de mâncăruri nasoale, mâncăruri cu care am crescut şi pe care, ori nu le fac, ori am încercat să le modific pe gustul meu odată ce am părăsit cuibul. Tot maică-mea face o altă grămadă de mâncăruri excepţionale, mâncăruri atât de bune încât dacă le încerc în altă parte şi îmi displac mă gândesc dacă judec corect sau sufăr de sindromul boului cu veşnicul „ca la mama acasă” deşi mă-sa îi făcea nişte lături. Dar mâncărurile astea nu-s lături, vă jur. Eu nu am gustat în viaţa mea colivă, varză cu afumătură, supă de roşii, zacuscă, ciorbă de fasole, supă de pui cu găluşti, vită cu sos la cuptor, cornuleţe cu gem şi nucă, piftie, şi câte altele... mai bune. Niciodată, nicăieri. Şi am căutat, am încercat, am fost cât se poate de obiectiv, dar nimic.

Nu pot să afirm că maica-mea face cel mai bun cozonac din ţara asta. Sunt convins că sunt o grămadă de mame şi mămăi în ţara asta care fac cozonaci foarte buni şi nu pot să le fur bucuria de a se mândri... în categoria lor. Eu de la ea am învăţat să fac cozonac şi m-am chinuit o grămadă să-l adaptez la condiţiile unui laborator artizanal fără să îi pierd esenţa. Am reuşit în mare parte însă nu mi-a fost de ajuns. Azi, mulţumită în mare parte ei şi  într-o mică măsură şi mie, pot să spun, fără nici un pic de ruşine, cu aroganţa-mi specifică dar justificată, că fac cel mai bun cozonac din ţara asta. Cine vrea să-mi demonstreze că nu-i aşa îl aştept la uşa mea cu o felie, din al lui.

2 comentarii:

Oana Savori Urbane spunea...

Fain! Am urmarit comentariile GP-urilor lui Hadean :))) chip ap za gud uarc

Inchirieri auto Bucuresti spunea...

Deci arata extraordinar!!!!!!!!1

Trimiteți un comentariu