duminică, 5 octombrie 2014

Minime (Ep.8) - Divina Comedie


Creştinismul se vrea a fi o religie monoteistă cu toate că nu sunt puţini oamenii care spun: „Eu cred în Dumnezeu, dar cred şi în dracul.” Desigur, nu în acelaşi sens venerator cum cred în Dumnezeu ci mai degrabă ca o conştientizare ori acceptare a faptului că pe lângă Dumnezeu mai există o altă entitate supraomenească care le poate influenţa viaţa. Păi oricum ai da-o mie asta îmi sună a politeism. Faptul că Dracu’ se ocupă de tot ce e rău şi viclean din viaţa omului nu îl face mai puţin zeu decât Dumnezeu însărcinat cu crearea şi ocrotirea creaţiei sale.  Şi biserica promovează în scris şi discurs această dualitate teistică ba chiar o duce mai departe adăugând listei o sumedenie de semi-zei, sfinţi şi martiri care şi ei la rândul lor sunt deasupra oamenilor. Păgânism rafinat...

În România păgână statisticile spun că vreo 87% din târâtoare sunt creştini, în mare parte ortodocşi, restul sunt musulmani, jidani, sectanţi...chestie de nuanţă – ideea e că toţi cred într-un zeu suprem lucru care îi face teişti. Pe lângă Dumnezeu ei mai cred şi în Satana, Fecioara Maria, Ioan Botezătorul, Sfântul Andrei  (ocrotitorul României), Arsenie Boca, Gigi Becali, etc. – motiv pentru care sunt politeişti. Ţara noastră are foarte puţini atei şi oricum, mare parte din ăia care spun că sunt atei sunt doar supăraţi pe Dumnezeu că nu au gagică sau că nu au câştigat la păcănele. Ateii convinşi sunt rarisimi. Restul cred, cred din frică, din nevoie, din lipsa de raţiune proprie. În procentul colosal de non-atei sunt cuprinşi câţeva sute de mii de oameni mai citiţi care deşi nu cred că au curiozitatea să ştie exact ce sunt se încadrează în următoarele categorii: deişti, panteişti ori agnostici cu subcategoriile de rigoare. Ei spun pur si simplu că: „cred în ceva, o fiinţă superioară, o energie...” fără să simtă nevoia de a-şi enunţa precis sistemul de credinţă.

Eu am simţit nevoia şi am ajuns la concluzia că sunt un agnostic-raţionalist. Tu?


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu