Să nu minţi...

Săptămâna trecută în timp ce mă quasideplasam pe căile ferate (lucru pe care l-am făcut aproape zilnic în ultimele 6 luni) am avut plăcerea de a sta lângă o doamnă, care probabil prin simplul ei fel de a fi m-a pus pe gânduri. Mi-am ales un loc într-un vagon aproape gol şi m-am instalat confortabil în scaunul demn de un rege. M-am dezbrăcat, mi-am pus ghiozdanul între picioare şi mi-am scos jucăria. Între timp în vagonul care rămăsese în continuare aproape gol a intrat o doamnă pe la vreo 40, cu bagaje după ea ca pentru un concediu de 2 luni la Băi, care, atrasă probabil de mărimea jucăriei mele, a venit ţintă la mine şi fără pic de şovăială m-a întrebat: "Liber, da?". Surprins cu jucăria în mână i-am răspuns sec "Da!". După ce a baricadat locul de bagaje făcând un zid între ea şi scaundul din faţă am oftat scurt şi mi-am ridicat privirea la suportul de bagaje cu gândul de a-mi pune ghiozdanul acolo. Am ezitat pentru o clipă gândindu-mă că dacă mă ridic o să-mi atârne anumite părţi din jucărie pe jos, moment în care doamna foarte "perspicacă" îmi spune: "Hai că e loc destul, pune-l!". În fine, îmi pun jucăria de o parte, mă ridic şi îl pun. Apoi mă aşez la loc şi iau din nou jucăria în mână şi încep să mă uit la ea. După vreo 10 minute, doamna, care nu şi-a luat ochii de la ea în tot acest timp mă întreabă: "Dar ce are?". Eu surprins şi deja puţin enervat îi răspund că nu ştiu. Nesatisfacută de răspunsul meu mi-a recomandat să ne uităm în continuare la ea să vedem ce se întâmplă. Adevărul e că era interesant ce se întâmpla şi în loc să mă enervez şi să o bag la loc, m-am uitat în continuare la ea şi am început să mă gândesc. Şi de-abia acum am să încep...

Mai întâi prin a preciza că jucăria nu era decât un netbook pe care îl târăsc după mine. De obicei nu am nici o problemă ca cineva să stea lângă mine în tren, dar în ziua aia nu aveam chef să împart nimic cu nimeni, nici măcar aerul din jur. Cucoana asta s-a decis să se aşeze lângă mine într-un vagon aproape gol. De ce?... nu ştiu. M-am gândit să exclud faptul că mă găseşte atractiv şi nu am rămas decât cu explicaţia că vrea şi ea un loc gratis la cinema. Mă rog... ce puteam să îi zic? Să se ducă în altă parte, că e vagonul gol şi nu am chef de companie. DA! Asta trebuia să îi zic, dar nu i-am zis. Apoi s-a aşezat, ea cu tot cu bagajele ei, moment în care m-am hotărât şi eu să-mi pun bagajul sus pe suport, evident, nu înainte de a cerceta dacă e loc. Am făcut greşeala să oftez, gest pe care cucoana l-a interpretat ca pe un reproş pentru faptul că a capitonat locul cu bagaje. ce puteam să-i zic? Să-şi vadă de treabă şi să nu-mi mai spună mie ce să fac? DA! Asta trebuia să îi zic, dar nu i-am zis. După ce am scăpat de bagaj mi-am luat netbook-ul în braţe şi am pornit un episod din "House MD". Vecina de scaun deja era în extaz numai că eu mi-am pus căştile în urechi. Nu trec 5 secunde şi deja o văd că gesticulează lângă mine. Îmi scot dopul din ureche şi o rog politicos să repetă că nu am auzit: "Poţi să îl laşi cu sunet că nu deranjează pe nimeni". Deja începuse să mă deranjeze, dar mi-am păstrat calmul şi am inventat ceva acolo cum că nu se aude bine decât în căşti. Ce puteam să-i spun? Că îmi pun căştile pentru că mi-am dat seama că are chef de vorbă şi eu nu. DA! Asta trebuia să-i zic, dar nu i-am zis. Mi-am reluat vizionarea, dar mi se ştersese orice urmă de interes. Pe scanul de lângă, Doamna Stres care probabil că învăţase deja să citească pe buze se uita absorbită la serial ca şi cum ar fi fost "Tânăr şi Neliniştit". Nu trec prea multe minute şi mă văd din nou forţat să-mi scot doapele din urechi pentru a auzi ce vrea cucoana: "Şi ce avea?". N-am fost în stare să-i răspund decât: "Nu ştiu, încă îl caută". Şi atunci mi-a picat fisa.

Tipu' pe care îl diagnostica House suferea de nu ştiu ce rahat care îl făcea să i-o ia gura pe dinainte. Cât de tare! Adică el, ce gândea şi spunea, fără să mai stea să proceseze dacă e bine sau nu. În sinceritatea lui nemărginită le-a spus nevestei şi fetei lui că le crede nişte proaste lucru care nu le-a bucurat. Păi de ce? Parcă femeile apreciau sinceritatea la un bărbat...

Şi stând eu acolo în intiminatea bagajelor cu o nesuferită lângă mine, mi-am dat seama cam cât de mult putem să minţim noi oamenii. Mi-a fost ruşine de mine; de mine care totuşi nu mă feresc atât de mult să spun ce gândesc în formă brută. Mi-am dat seama că şi eu prelucrez mare parte din lucrurile pe care le spun fie pentru că nu vreau să deranjez persoana căreia mă adresez, fie pentru că nu vreau să ştie ce gândesc cu adevărat, fie pentru că acea persoană vrea să audă ce crede ea că gândesc. Păi dacă nu ofer gândul în stare pură, înseamnă că mint. Înseamnă că nu sunt sincer. Înseamnă că nimeni nu e sincer aproape niciodată. Păi normal că nu suntem sinceri, pentru că nimănui nu îi place sinceritatea în forma ei pură (În forma ei pură? Păi dar poate să fie şi alftel?). Să fim serioşi! Suntem sinceri foarte rar - şi atunci când se întâmplă nu e deloc plăcut. În rest ne delectăm cu o pseudosinceritate şi ne bătem cu pumnul în piept spundând: "Eu apreciez sinceritatea!". O apreciezi pe dracu! Dacă aş fi sincer cu tine cred ca mi-ai da cu o piatră în cap.

Ca încheiere, mi-am pus în gând să îmi aleg o zi în care să fiu sincer în adevăratul sens al cuvântului. Sper să nu fiu omorât, dar în cazul în care o să fiu, dacă o sa-mi facă cineva pomeni vreau ca în loc de colivă să facă prăjitura asta.

De căcat...

Acum ceva zile, pe holurile facultăţii am avut un schimb de replici cu o stimabilă doamnă profesoară căreia încercam să-i explic (în urma unor grosolane reproşuri cum că dacă noi copiem la materia dânsei suntem nişte oameni de nimic) că în această ţară a te comporta corect şi moral dă dovadă de inconştienţă şi lipsă de adaptabilitate. Capacitatea de a te adapta la condiţiile mediului reprezintă definiţia brută a inteligenţei. Şi inteligenţa nu are nimic de a face cu moralitatea. Doamna profesoara ne cerea deci să fim morali în mijlocul unui examen, adică să ne lăsăm la o parte inteligenţa şi să ne folosim în cel mai bun caz memoria pe termen scurt - acea capacitate de a ne înfunda forţat de informaţii pe care oricum le uitam imediat după ce le folosim, pentru a-i da dânsei satisfacţia că a făcut o treabă bună şi că ne-a lăsat cu ceva. Sigurul lucru cu care ne-a lăsat, este antipatia pentru acestă materie şi nimic mai mult. Erau evident în jurul meu şi acele persoane care trebuie să mănânce căcat spunând: "Dar vai! Nu! Eu chiar am rămas cu ceva de la cursul ăsta!". Îţi zic eu cu ce ai rămas, ai rămas cu rahat în colţul gurii încercând să lingi vreun punct-două de la doamna profesoară. Din vorbă în vorbă am ajuns inevitabil şi la întrebarea "Dar tu ce vrei să faci în viaţă şi cum?". I-am răspuns evident, că vreau să plec din ţara asta şi că atât timp cât mai stau aici o să fac tot ce pot pentru a-mi servi propriul interes prin orice metodă consider eu necesară, chit că acea metodă e considerată imorală de către ceilalţi. Spre final m-a întrebat de ce vreau să plec din ţară. Am încercat să-i răspund într-un mod politicos şi am făcut-o, dar aş fi vrut să zbier: "Pentru că e o ţară de căcat!" şi chiar e... la propriu. Şi de-abia aici începe subiectul din seara asta.

Pentru că tot au fost sau încă mai sunt jocurile alea olimpice, mă gândeam azi, mergând pe jos câţiva kilometri că şi noi avem jocuri olimpice autohtone. Avem slalom printre rahaţi, patinaj artistic pe gheaţa de pe trotuar, înot sincron în staţiile de autobuz, lupte greco-romales pe locurile din tren, etc.

România chiar e o ţară de căcat şi cine îmi spune că exagerez mănâncă la rândul lor căcat. Astăzi de când am ieşit dintr-un bloc din Bucureşti şi până am ajuns acasă într-un bloc în Ploieşti am numărat, DA! am numărat 73 de căcaţi. De câine probabil, poate şi de om, nu m-ar mira... Nici nu mai are rost să vorbesc despre acei indivizi, pentru că ei nu sunt oameni, sunt la rândul lor nişte căcaţi.

România este o ţară de nespălaţi şi cine îmi spune că exagerez este probabil la rândul său un nespălat. Da! Tot astăzi în drumul meu dinspre A spre B am folosit diverse mijloace de transport în comun şi în fiecare dintre ele am avut parte de mirosuri care îţi fac ficatul verde. Eu nu înţeleg cum poate un individ care se declară om, oricât de sărac şi needucat o fi el, să se suporte pe sine în halul ăla.

România e o ţară plină de căcaţi (atenţie nu am zis numai, ci plină), oameni de nimic care prin simpla lor existenţă mă fac să mă îndoiesc de superioritatea noastră ca rasă, care mă fac să urăsc, să fiu scârbit, care mă împiedică să fiu fericit.

Păi şi atunci, dacă România e aşa, PENTRU CĂ E AŞA!, de ce dracului să nu plec de aici?

Deci eu nu vreau să plec de aici, pentru că vreau să scap de sărăcie, pentru că vreau să fac bani mulţi în afară. Eu plec de aici pentru că vreau să scap de căcat, de jeg şi de jeguri. Atât!

Dacă tot am vorbit atât de rahat, Na d-aici! Cornuleţe cu Rahat! Evident că altfel de rahat (Cine dracu i-o fi zis ăstuia rahat?). Dizgraţios. Mie oricum nu îmi plac şi nu le-am făcut pentru mine. Mie îmi plac cu gem de vişine şi nucă. Altă poveste.

You Lucky Pig!

 Am tot stat să mă gândesc cu ce aş putea să asociez chestia asta pe care am facut-o şi singurele două lucruri care îmi vin în minte atunci când spun porc sunt gripa porcină şi orgasmul. Cum gripa porcină mă lasă rece şi asta nu pentru că aş fi contractat-o şi murit ci pentru că este pur şi simplu neimpresionantă, am să vorbesc despre orgasm. Ce treabă are porcul cu orgasmul? Păi circulă de ceva vreme încoace o teorie idioată cum că porcul are orgasm de 30 de minute, fapt ce a dat naştere replicii şi mai idioate „O s-o iau ca pe un compliment” dată femeii de fiecare data când aceasta îl face porc pe bărbat.

Treaba e că oamenii de ştiinţă au făcut studii privitoare la orgasmul suin mai mult pe femele decât pe masculi. Se pare că femelele sunt cele care au orgasmul de 30 de minute şi pentru ele ar fi chiar folositor. Cică femelele care au orgasm sunt mai viabile din punct de vedere reproductiv, fapt pentru care fermierii fac tot ce se poate pentru a le provoca acestora orgasm după orgasm dacă masculii nu sunt nişte performeri în cocină. Ba chiar există nişte vibratoare special concepute pe care ei le folosesc pentru a le oferi scroafelor plăceri porceşti. Mă întreb ce alte metode folosesc aceştia dacă nu au bani de vibratoare.

Acum să trecem la oameni, mai exact la femei, pentru că la bărbaţi lucrurile sunt mai simple.  Dacă pentru femelele suine orgasmul pare a fi folositor, pentru femelele noastre, oamenii de ştiinţă nu au reuşit încă să găsească un răspuns la întrebarea: „La ce le foloseşte femeilor orgasmul?” Din punct de vedere reproductiv se pare că la nimic. Bine, asta şi poate pentru că femeile nu reuşesc să aibă un orgasm de 30 de minute, ba chiar multe dintre ele nu reuşesc să aibă deloc. Ele dau vina pe multe lucruri, de la stres, probleme fizice sau emoţionale până la cel mai accesibil dintre ele – bărbatul.

Revistele colorate pentru femei le învaţă pe acestea că: „Fatăăăă! Creierul din cap e cel mai mare organî secsual fatăăăă! Deci uite cum faci: fii romantică cu iubitul tău, alintă-l, vorbeşte pervers, gândeşte-te că faci sex cu Brad Groapă şi o să ai cel mai  megacool orgazzzzm din univers, fă atăh!”. În primul rând, nu creierul este responsabil pentru orgasm ci anumiţi nervi localizaţi la nivelul coloanei vertebrale, fapt pentru care tot mult stimaţii de către mine oameni de ştiinţă au demonstrat că şi oamenii morţi (din punct de vedere medical, atunci când un om este mort, acesta nu mai are activitate cerebrală) pot avea orgasm dacă le sunt stimulaţi electric aceşti nervi. Bine, eu încă încerc să înţeleg ce fel de oamenii s-au gândit să le provoace morţilor orgasme, mă întreb dacă e post şi răposatul a fost un om credincios până la sânge o să-l mute cineva din rai în iad pentru treaba asta. În al doilea rând, după mine creierul nu este cel mai mare organ sexual ci cel mai mare duşman sexual; cel puţin partea aia a creierului pe care o folosim noi voluntar şi pe care ne îndrumă toate expertele astea frigide să o folosim. Eu cred că singurele elemente necesare unui act sexual de calitate sunt simţurile şi subconştientul. Nu raţiunea, imaginaţia şi în nici un caz comunicarea în timpul sexului. Astea nu pot decât să dăuneze.

Partea aia cu „bărbatul este vinovat” e discutabilă. Se prea poate ca de multe ori bărbatul să fie vinovat din lipsă de interes, experienţă sau egoism, dar un om înţelept a spus odată că fiecare individ este responsabil de propria lui plăcere. Adică raportat la gândirea mea culinaro-sexualo-asociativă e ca şi cum ai da vina pe o mâncare excepţională dacă ea nu reuşeşte să te satisfacă pe tine. De vină eşti tu suină defectă, nu mâncarea!

Unele persoane sunt dispuse să facă orice pentru a avea orgasm, eu nu sunt dispus să fac nimic altceva în afară de sex. Cred că e cea mai eficientă metodă de a aborda problema.