De căcat...

Acum ceva zile, pe holurile facultăţii am avut un schimb de replici cu o stimabilă doamnă profesoară căreia încercam să-i explic (în urma unor grosolane reproşuri cum că dacă noi copiem la materia dânsei suntem nişte oameni de nimic) că în această ţară a te comporta corect şi moral dă dovadă de inconştienţă şi lipsă de adaptabilitate. Capacitatea de a te adapta la condiţiile mediului reprezintă definiţia brută a inteligenţei. Şi inteligenţa nu are nimic de a face cu moralitatea. Doamna profesoara ne cerea deci să fim morali în mijlocul unui examen, adică să ne lăsăm la o parte inteligenţa şi să ne folosim în cel mai bun caz memoria pe termen scurt - acea capacitate de a ne înfunda forţat de informaţii pe care oricum le uitam imediat după ce le folosim, pentru a-i da dânsei satisfacţia că a făcut o treabă bună şi că ne-a lăsat cu ceva. Sigurul lucru cu care ne-a lăsat, este antipatia pentru acestă materie şi nimic mai mult. Erau evident în jurul meu şi acele persoane care trebuie să mănânce căcat spunând: "Dar vai! Nu! Eu chiar am rămas cu ceva de la cursul ăsta!". Îţi zic eu cu ce ai rămas, ai rămas cu rahat în colţul gurii încercând să lingi vreun punct-două de la doamna profesoară. Din vorbă în vorbă am ajuns inevitabil şi la întrebarea "Dar tu ce vrei să faci în viaţă şi cum?". I-am răspuns evident, că vreau să plec din ţara asta şi că atât timp cât mai stau aici o să fac tot ce pot pentru a-mi servi propriul interes prin orice metodă consider eu necesară, chit că acea metodă e considerată imorală de către ceilalţi. Spre final m-a întrebat de ce vreau să plec din ţară. Am încercat să-i răspund într-un mod politicos şi am făcut-o, dar aş fi vrut să zbier: "Pentru că e o ţară de căcat!" şi chiar e... la propriu. Şi de-abia aici începe subiectul din seara asta.

Pentru că tot au fost sau încă mai sunt jocurile alea olimpice, mă gândeam azi, mergând pe jos câţiva kilometri că şi noi avem jocuri olimpice autohtone. Avem slalom printre rahaţi, patinaj artistic pe gheaţa de pe trotuar, înot sincron în staţiile de autobuz, lupte greco-romales pe locurile din tren, etc.

România chiar e o ţară de căcat şi cine îmi spune că exagerez mănâncă la rândul lor căcat. Astăzi de când am ieşit dintr-un bloc din Bucureşti şi până am ajuns acasă într-un bloc în Ploieşti am numărat, DA! am numărat 73 de căcaţi. De câine probabil, poate şi de om, nu m-ar mira... Nici nu mai are rost să vorbesc despre acei indivizi, pentru că ei nu sunt oameni, sunt la rândul lor nişte căcaţi.

România este o ţară de nespălaţi şi cine îmi spune că exagerez este probabil la rândul său un nespălat. Da! Tot astăzi în drumul meu dinspre A spre B am folosit diverse mijloace de transport în comun şi în fiecare dintre ele am avut parte de mirosuri care îţi fac ficatul verde. Eu nu înţeleg cum poate un individ care se declară om, oricât de sărac şi needucat o fi el, să se suporte pe sine în halul ăla.

România e o ţară plină de căcaţi (atenţie nu am zis numai, ci plină), oameni de nimic care prin simpla lor existenţă mă fac să mă îndoiesc de superioritatea noastră ca rasă, care mă fac să urăsc, să fiu scârbit, care mă împiedică să fiu fericit.

Păi şi atunci, dacă România e aşa, PENTRU CĂ E AŞA!, de ce dracului să nu plec de aici?

Deci eu nu vreau să plec de aici, pentru că vreau să scap de sărăcie, pentru că vreau să fac bani mulţi în afară. Eu plec de aici pentru că vreau să scap de căcat, de jeg şi de jeguri. Atât!

Dacă tot am vorbit atât de rahat, Na d-aici! Cornuleţe cu Rahat! Evident că altfel de rahat (Cine dracu i-o fi zis ăstuia rahat?). Dizgraţios. Mie oricum nu îmi plac şi nu le-am făcut pentru mine. Mie îmi plac cu gem de vişine şi nucă. Altă poveste.