duminică, 28 februarie 2010

Să nu minţi...

Săptămâna trecută în timp ce mă quasideplasam pe căile ferate (lucru pe care l-am făcut aproape zilnic în ultimele 6 luni) am avut plăcerea de a sta lângă o doamnă, care probabil prin simplul ei fel de a fi m-a pus pe gânduri. Mi-am ales un loc într-un vagon aproape gol şi m-am instalat confortabil în scaunul demn de un rege. M-am dezbrăcat, mi-am pus ghiozdanul între picioare şi mi-am scos jucăria. Între timp în vagonul care rămăsese în continuare aproape gol a intrat o doamnă pe la vreo 40, cu bagaje după ea ca pentru un concediu de 2 luni la Băi, care, atrasă probabil de mărimea jucăriei mele, a venit ţintă la mine şi fără pic de şovăială m-a întrebat: "Liber, da?". Surprins cu jucăria în mână i-am răspuns sec "Da!". După ce a baricadat locul de bagaje făcând un zid între ea şi scaundul din faţă am oftat scurt şi mi-am ridicat privirea la suportul de bagaje cu gândul de a-mi pune ghiozdanul acolo. Am ezitat pentru o clipă gândindu-mă că dacă mă ridic o să-mi atârne anumite părţi din jucărie pe jos, moment în care doamna foarte "perspicacă" îmi spune: "Hai că e loc destul, pune-l!". În fine, îmi pun jucăria de o parte, mă ridic şi îl pun. Apoi mă aşez la loc şi iau din nou jucăria în mână şi încep să mă uit la ea. După vreo 10 minute, doamna, care nu şi-a luat ochii de la ea în tot acest timp mă întreabă: "Dar ce are?". Eu surprins şi deja puţin enervat îi răspund că nu ştiu. Nesatisfacută de răspunsul meu mi-a recomandat să ne uităm în continuare la ea să vedem ce se întâmplă. Adevărul e că era interesant ce se întâmpla şi în loc să mă enervez şi să o bag la loc, m-am uitat în continuare la ea şi am început să mă gândesc. Şi de-abia acum am să încep...
Mai întâi prin a preciza că jucăria nu era decât un netbook pe care îl târăsc după mine. De obicei nu am nici o problemă ca cineva să stea lângă mine în tren, dar în ziua aia nu aveam chef să împart nimic cu nimeni, nici măcar aerul din jur. Cucoana asta s-a decis să se aşeze lângă mine într-un vagon aproape gol. De ce?... nu ştiu. M-am gândit să exclud faptul că mă găseşte atractiv şi nu am rămas decât cu explicaţia că vrea şi ea un loc gratis la cinema. Mă rog... ce puteam să îi zic? Să se ducă în altă parte, că e vagonul gol şi nu am chef de companie. DA! Asta trebuia să îi zic, dar nu i-am zis. Apoi s-a aşezat, ea cu tot cu bagajele ei, moment în care m-am hotărât şi eu să-mi pun bagajul sus pe suport, evident, nu înainte de a cerceta dacă e loc. Am făcut greşeala să oftez, gest pe care cucoana l-a interpretat ca pe un reproş pentru faptul că a capitonat locul cu bagaje. ce puteam să-i zic? Să-şi vadă de treabă şi să nu-mi mai spună mie ce să fac? DA! Asta trebuia să îi zic, dar nu i-am zis. După ce am scăpat de bagaj mi-am luat netbook-ul în braţe şi am pornit un episod din "House MD". Vecina de scaun deja era în extaz numai că eu mi-am pus căştile în urechi. Nu trec 5 secunde şi deja o văd că gesticulează lângă mine. Îmi scot dopul din ureche şi o rog politicos să repetă că nu am auzit: "Poţi să îl laşi cu sunet că nu deranjează pe nimeni". Deja începuse să mă deranjeze, dar mi-am păstrat calmul şi am inventat ceva acolo cum că nu se aude bine decât în căşti. Ce puteam să-i spun? Că îmi pun căştile pentru că mi-am dat seama că are chef de vorbă şi eu nu. DA! Asta trebuia să-i zic, dar nu i-am zis. Mi-am reluat vizionarea, dar mi se ştersese orice urmă de interes. Pe scanul de lângă, Doamna Stres care probabil că învăţase deja să citească pe buze se uita absorbită la serial ca şi cum ar fi fost "Tânăr şi Neliniştit". Nu trec prea multe minute şi mă văd din nou forţat să-mi scot doapele din urechi pentru a auzi ce vrea cucoana: "Şi ce avea?". N-am fost în stare să-i răspund decât: "Nu ştiu, încă îl caută". Şi atunci mi-a picat fisa.
Tipu' pe care îl diagnostica House suferea de nu ştiu ce rahat care îl făcea să i-o ia gura pe dinainte. Cât de tare! Adică el, ce gândea şi spunea, fără să mai stea să proceseze dacă e bine sau nu. În sinceritatea lui nemărginită le-a spus nevestei şi fetei lui că le crede nişte proaste lucru care nu le-a bucurat. Păi de ce? Parcă femeile apreciau sinceritatea la un bărbat...
Şi stând eu acolo în intiminatea bagajelor cu o nesuferită lângă mine, mi-am dat seama cam cât de mult putem să minţim noi oamenii. Mi-a fost ruşine de mine; de mine care totuşi nu mă feresc atât de mult să spun ce gândesc în formă brută. Mi-am dat seama că şi eu prelucrez mare parte din lucrurile pe care le spun fie pentru că nu vreau să deranjez persoana căreia mă adresez, fie pentru că nu vreau să ştie ce gândesc cu adevărat, fie pentru că acea persoană vrea să audă ce crede ea că gândesc. Păi dacă nu ofer gândul în stare pură, înseamnă că mint. Înseamnă că nu sunt sincer. Înseamnă că nimeni nu e sincer aproape niciodată. Păi normal că nu suntem sinceri, pentru că nimănui nu îi place sinceritatea în forma ei pură (În forma ei pură? Păi dar poate să fie şi alftel?). Să fim serioşi! Suntem sinceri foarte rar - şi atunci când se întâmplă nu e deloc plăcut. În rest ne delectăm cu o pseudosinceritate şi ne bătem cu pumnul în piept spundând: "Eu apreciez sinceritatea!". O apreciezi pe dracu! Dacă aş fi sincer cu tine cred ca mi-ai da cu o piatră în cap.
Ca încheiere, mi-am pus în gând să îmi aleg o zi în care să fiu sincer în adevăratul sens al cuvântului. Sper să nu fiu omorât, dar în cazul în care o să fiu, dacă o sa-mi facă cineva pomeni vreau ca în loc de colivă să facă prăjitura asta.

3 comentarii:

Marusia Ivanovici spunea...

nu-s de ce imi vne in minte melodia lu' Banica "Danseaza baba"

=))))))))))) (io zic, io rad)

Grim spunea...

Probabil pentru că e la fel de enervantă ca experienţa mea din tren.

roxu spunea...

Am ras bine in seara asta citind post-ul tau. Nu de alta dar m-am regasit in fiecare rand aproape :))
Ai grija de jucarie si lasa babele, data viitoare incerca sa ii spui ca te deranjeaza prezenta ei, nu de alta dar o sa se simta "lovita de sinceritate" si barem scapi de ea - asta zic eu dupa ce timp de 20 de min am suportat-o pe o tanti lg mine in autobuz cu 5 crini imensi in brate, flori care evident se odihneau pe pantalonii mei, pantaloni care s-au ales cu modele galbene... -

Trimiteți un comentariu