Ţâţe mai lăsate, dar niciodată siliconate!

Azi, omenirea a trimis pe Marte o conservă, în căutarea de parameci. Sincronizarea derulării acestui proiect ce implică nişte costuri astronomice cu perioada de ev mediu economic pe care o traversează globul, în care mulţi probabil se gândesc dacă îşi vor mai permite mâine o coservă de pateu, este una de-a dreptul hilară. Omul vrea cu orice preţ să-şi lărgească orizontul cunoaşterii. Şi cum acest orizont, zic eu, este la fel de strâmt ca o virgină, am zis să contribui şi eu la lărgirea ei (lui?!) cu marea mea... teoremă:

t_m = G

Cu alte cuvinte pentru cei ce nu mai au nici o dâră de cunoştinţe în materie de fizică, timpul traversat de un corp de masă m este egal cu forţa gravitaţională ce acţionează asupra acelui corp. Desigur, asta sună a aberaţie în accepţiunea fizicii clasice şi chiar a celei cuantice, motiv pentru care îndrăznesc să spun că ea aparţine unei noi ramuri a fizicii, creată de mine, numită fizica filozofică.

Eu cred că e evident pentru toată lumea că odată cu trecerea timpului, lucrurile în general... fie ele organice sau nu, încep să se lase.  Ţâţele, nu scapă nici ele de această lege universală. Astfel, după lungul preambul şi după o pauză de mai bine de jumătate de an, azi voi vorbi în premieră pe blogul meu cu ţâţe despre.. ce să vezi.. ţâţe.

Cred că este mai mult decat evidentă omniprezenţa ţâţelor în viaţa noastră de zi cu zi. Avem ţâţe peste tot. Nu-i deci de mirare că omul, uşor manipulabil din fire, a ajuns să le acorde o asemenea importanţă. Nu ştiu câţi îşi mai aduc aminte de rolul original pe care îl avea ţâţa pentru specia umană. În ziua de azi însă, acest rol esenţial până nu de mult, pare că s-a pierdut printre milioanele de tone de praf alb cu care actualele şi viitoarele generaţii au fost şi vor fi crescute. Azi, ţâţa nu mai hrăneşte copii. Ea hrăneşte mintea profund pervertită a bărbatului, ego-ul infinit al femeii, dar mai ales foamea veşnică de bani a unor oameni fără scrupule. Se trece foarte uşor cu vederea peste rolul covârşitor pe care ţâţele îl au în economia capitalistă. Cred că lista industriilor puse în mişcare de „cultul ţâţei” este una foarte lungă şi profiturile marilor corporaţii uriaşe.

Şi cum poţi tu totuşi, om malefic, ahtiat după bani, să convingi o mamă năpădită de hormoni şi instinct matern să îşi îndoape plodul cu prafuri amestecate cu apă în loc să facă ceea ce e natural? Simplu. O loveşti unde o doare ce-l mai tare: în feminitate. Îi spui că fără ţâţele alea  „perfecte” cu care suntem bombardaţi de pretutindeni, ea, nu este cu adevarat o femeie. O faci să creadă că ţâţele mari şi tari sunt unicul reper al feminităţi şi că fără de ele nu este decât o umbră fadă la care nu s-ar uita nici un orb. Şi pentru că numărul femeilor care posedă acele ţâţe ideale nu este unul foarte mare, frustrarea generată în rândul celorlalte femei, mame sau nu, va fi una uriaşă. Şi se ştie că frustrarea generează anumite nevoi. Nevoi pe care mulţi binevoitori  se vor oferi să le satisfacă ... cu un oarecare cost, desigur. Lapte praf, silicoane, sutiene magice, creme miraculoase, hormoni, pastile, prafuri, terapie, ciocolată, etc.

Totodată cum poţi păcăli mintea raţională a unui bărbat în aşa fel încât să îl transformi în cel mai mare instrument de frustrare a femeii. Simplu. Dai unui lucru, în acest caz ţâţa, o tentă sexuală. Şi bărbatul dacă aude de sex, în orice context, lasă jos lopata, lasă jos stiloul, abandonează orice gând constructiv şi zice: „Unde? Eu tre să-mi bag pula!”... Făcând şi eu parte din specie tre’ să recunosc că într-adevăr aşa ne comportăm. Şi cei cu interes, îi explică bărbatului prin intermediul pornografiei la ce sunt bune ţâţele. Păi de pildă poţi să te uiţi la ele până faci strabism, să-ţi curgă bala silabisind „Moah.. ce ţâââţee!”, să le lingi, să le sugi, să le plesneşti, să le storci ca pe nişte lămâi şi de ce nu să-ţi şi bagi pula între ele... pentru că desigur, trei găuri tot nu sunt suficiente. Prin aceste mijloace, ţăţa a devenit un element central în evaluarea femeii de către bărbat. Nu pot să fiu ipocrit şi să nu recunosc că şi mie îmi plac ţâţele, chiar foarte mult, dar nu pot merge până într-acolo încât să spun că eu văd ţâţele şi după aia femeia, aşa cum afirmă nişte iluştri experţi în domeniu. Cu alte cuvinte: „Dacă nu ai ţâţe.. fată, eu nu te văd deloc şi dacă le ai prea mari e posibil să nu mă mai intereseze restul că mi-am găsit cu ce mă juca”. Ce domeniu?.. chiar sunt curios ce facultate.. ce „mastăr” au ăştia de sunt citaţi drept experţi de revistele pentru femei în articole care nu fac decât să frustreze şi să genereze consum şi profit pentru nişte odioşi.

După cum ziceam şi eu am fost atins de acest „cult al ţâţei”. Şi eu văd în ţâţe feminitate şi sexualitate, dar nu într-un mod exagerat. Eu zic că o femeie cu ţâţe... oricum ar fi ele e întotdeauna mai bună decât nişte ţâţe perfecte fără o femeie în spatele lor. Şi sunt convins că de aceeaşi părere sunt majoritatea bărbaţilor cu excepţia celor mult prea afectaţi de industria pornografică şi a celor bolnavi de mania dimensiunii, despre care o să vorbesc altă dată.

A se continua...