Una.. Alta (Ep.10) - Onanism Culinar

 Nu sunt nici gurmand, nici gurmet. Dacă ar fi să fac o paralelă între mâncare şi sex, cele două forţe care guvernează existenţa oricărei târâtoare, inclusiv a omului, gurmandul ar fi obsedatul sexual şi gurmetul romanticul. Eu sunt onanistul. Mâncarea are pe lângă utilitatea-i nutriţională şi o funcţie socială. În condiţii propice, omul are tendinţa să o împartă cu ceilalţi. Mâncarea a fost probabil primul lucru oferit de un om altui om în schimbul companiei acestuia. Undeva în drumul dinspre patru labe către două, când a mai năpârlit o leacă, omul s-a prins că poate folosi mâncarea drept monedă de schimb pentru sex. Bine, sex e impropriu spus, căci pe vremea aia totul ţinea de reproducere şi dacă erai mai pricăjit da’ aveai totuşi o banană la îndemână, exista o şansă să-ţi asiguri nemurirea prin perpetuare. Azi mâncarea chiar nu mai reprezintă o problemă ¹ . Omul a rămas în continuare ataşat de ideea de a împărţi mâncarea şi chiar de a o folosi în schimbul companiei, deşi şansele să agăţi o pizdă doar cu o banană au scăzut considerabil.

N-am fost niciodată fanul socializării culinare. Chiar nu îmi place să mănânc  în compania oamenilor, decât dacă îmi sunt foarte familiari. La fel cum nu îmi place să fac sex cu necunoscuţi. Îmi displace ideea de a mă băga în cineva necunoscut, la fel cum îmi displace ideea de a băga în mine ceva despre care nu ştiu prea multe lucruri. Am văzut prea multe  legat de felul în care se prepară mâncarea „socială” şi de obiceiurile culinare ale celorlalţi încât prefer să mă feresc pe cât posibil de aşa ceva. Nefiind un antisocial complet, sfârşesc în general prin a mânca în compania a cel puţin o/unei ² persoană/e.  Am totuşi momente când vreau să fiu singur, ca orice om, doar că la mine sunt mai dese. Sunt echivalentul unui masturbator compulsiv al gurmanzilor. Sunt anumite alimente pe care îmi place să le mănânc singur, fără ca cineva să se uite la mine (sau se pot uita; fiecare cu plăcerile lui perverse), să mă judece pentru felul în care o fac, fără să port acel prezervativ culinar format din furculiţă şi cuţit: aripioare de pui prăjite, peşte, pizza, porumb fiert, pepene verde, pere, mere, lucrurile alea pe care le mănânci cu mâna şi de care te mânjeşti până la coate şi urechi.

Eram în maşină, mă întorceam de la „ocnă” şi fără să vreau, la semafor mi-a căzut privirea asupra lui. M-am gândit toată ziua la el şi am avut momente când vroiam să las totul baltă şi să mă duc într-un colţ mai întunecat, ferit de ochii celorlalţi, să-l frec puţin în palmă, să-i dau luciu’ cum zic unii şi să las sucu-i dulce să curgă peste tot. În pasaj la Victoriei am cedat, am zis „la dracu’, sunt în trafic, idioţii ăştia sunt prea preocupaţi să se uite în telefoanele lor încât nici nu or să mă observe” şi într-un minut l-am terminat. Era zeamă peste tot, aveam mâinile lipicioase, dar nu-mi păsa, eram fericit şi din el nu mai rămăsese decât ceva mic. Am intrat pe uşă şi de cum m-a văzut, concubina scârbită m-a întrebat: „Ce dracu’ ai la gură?”. Ahh.. momentul ăla când eşti prins. I-am explicat ce-am făcut după care am întrebat-o: „Ia zi, „mâncăm”?”  

¹ da... da, ştiu, voi astea de vă daţi Mami Tereza pe net că-n Africa se moare de foame, o să săriţi de cur în sus. În Africa nu se moare de foame. Se moare de prostie şi cruzime. Mergeţi voi acolo şi daţi-le din KFC-ul vostru sau din germenii de nu ştiu ce sămânţă pe care-i luaţi la suprapreţ de la aceiaşi oameni care exploatează atât prostia ălora care mor de foame prin ţările calde cât şi ignoranţa şi snobismul vostru .

²nu mă duce capul. Frigidele gramatofile au mână liberă să intervină.