vineri, 25 decembrie 2009

Creştinul Ortovor - Curva Culinară


ORTOVOR, Ă, ortovori, -e, adj. Cel care urmează calea cea dreaptă în hrănire. (Cf. lat. orthovorus <orthos - drept, vorare - a mânca>)

Din punct de vedere alimentar ortodoxismul este o religie a extremelor. Este credinţa care îl face pe om să penduleze între cure de slăbire severe şi orgii pe măsură. Poate că ideea de post sau de sărbătoare nu sunt rele în sine, ci modul în care omul le înţelege este greşit. Practicile creştine sunt fundamental influenţate de dogma: "Ce e bun e rău şi ce e rău e bun"

POSTUL

Postul reprezintă o acţiune autoindusă de om asupra sa din raţiuni de credinţă. Credinţă care, teoretic, se rezumă strict la suflet, dar pe care în practică omul o foloseşte pentru a-şi maltrata trupul. DA, creştinul este un masochist când vine vorba de post. El nu înţelege adevăratul sens al postului şi alege calea cea mai facilă de a-şi adăuga la palmaresul de credincios încă o victorie împotriva tentaţiilor lumeşti folosindu-se de trup. Credinţa şi trupul, nu au nimic în comun. Cea mai relevantă comparaţie este următoarea: Imaginaţi-vă că trupul este o maşină şi sufletul şoferul acesteia. Dacă şoferul nu mânâncă dar vrea să conducă maşina aceasta va funcţiona, dar dacă şoferul nu alimentează maşina sau o alimentează cu.. eu ştiu.. zeamă de varză.. aceasta cu siguranţă nu va funcţiona. A-ţi priva corpul de anumite elemente necesare, captate din alimente doar pentru a te înşela că eşti un bun credincios mi se pare o chestiune care te coboară sub limita inteligenţei umane. A nu mă înţelege greşit. Eu nu am nimic cu postul în sine (ca şi concept e bun) dar dacă te îndopi cu "pateu" de soia sau cu mâncărică de spanac (care fie vorba între noi cel puţin la aspect aduce mai mult a final de digestie decât a început) pretinzând că ţii post eşti un ipocrit şi eventual şi un idiot. În cel mai fericit caz poţi spune că ţii o cură de slăbire dar în realitate nu faci decât să îţi baţi joc de tine; şi de trup şi de suflet.

SĂRBĂTOAREA

Şi dacă tot s-a terminat postul şi a venit vremea desfrâului culinar în cinstea Domnului pai atunci desfrâu să fie. După ce se chinuie vreme îndelungată în scopuri purificatoare, creştinul profită din nou de conjunctura religioasă a momentului pentru a-şi maltrata trupul de astă dată în direcţia opusă. Ideea centrală constă în faptul ca trebuie să te îndeşi, să te îndopi, să vâri în tine cantităţi aberante de alimente până simţi că îţi crapă maţul şi asta în cinstea naşterii lui Iisus; naşterii lui Iisus sau a oricărei alte sărbătoari sau prilej de a declanşa adevărate orgii. Sărbătoarea scoate la iveală animalul lacom adânc ascuns în firea umană care prin comportamentul său umbreşte în totalitate adevărate semnificaţie a evenimentului.

Păcat că atunci când corpul începe să resimtă excesele omul dă vina tot pe mâncare. Mâncarea n-are nici o vină ci lăcomia omului.

"Păi boule/vaco! Dacă ai vârât în tine un tuci de sarmale şi un vagon de cozonaci de ce dai vina pe ele? Dă vina pe tine că te comporţi ca o găleată spartă. Curvă Culinară ce eşti!"

Mie îmi place mâncarea tradiţională de Crăciun şi în special cozonacul cu nucă. Două felii cu un pahar de vin roşu (poate un Pinot Noir) sunt suficiente pentru a simţi cu adevărat Craciunul.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu