Ieri a murit un copil. Nimic special. Copii mor tot timpul. Mor de boală, mor de foame, mor bătuţi, asfixiaţi, arşi de vii, înecaţi în râuri sau în mâna popii la botez. Copii mor în pungi aruncate la ghenă. Copii mor inevitabil şi sfâşiaţi de câini.
În cazul de faţa, copilul a murit în primul rând pentru că era prost, lucru scuzabil pentru vârsta lui. Apoi el a murit pentru că bunică-sa nu a fost capabilă să îl supravegheze sau pur şi simplu o durea în curu' ei bătrân de babă iresponsabilă. Abia apoi, acel copil a murit pentru că a fost sfâşiat de un câine - lucru complet întâmplător. El putea foarte bine să moară în şapte mii de alte feluri.
Pentru că Roşia Montană a devenit deja un subiect stătut şi pentru că iminentul război din orient e încă iminent, media a venit repede şi a transformat această moarte banală în motiv de schimb de replici şi atât. Pentru că problema câinilor e adevărată, dar se pare că ea nu interesează atât de mult societatea încât să fie adusă în discuţie fără ca cineva să moară. Iar atunci când cineva moare, societatea se divide, discută în contradictoriu, după care se reuneşte şi revine la problemele mai importante cum ar fi ţâţele nu ştiu cărei curvedete*.
Acum să trecem la câini...
Eu nu am nimic cu săracele animale, dar sunt ferm convins că singurul loc potrivit pentru un animal e in natură. Trăim însă într-o lume bolnavă în care aşa-zişii iubitori de animale s-au gândit că ok să iei un animal din natură, să ţi-l însuşeşti şi să te declari stăpânul lui sub pretextul iubirii necondiţionate şi nicidecum sub cel al exploatării emoţionale a bietului animal. Oamenii, caută la animale sentimente pe care nu sunt capabili să le obţină de la alţi oameni şi animalele, oportuniste prin natura lor le livrează aceste sentimente în schimbul unei surse sigure de hrană şi a unui adăpost. Încerc să fiu îngăduitor şi să accept această simbioză inofensivă ca fiind singura scuză acceptabilă pentru prezenţa unui animal în interiorul unui oraş.
Un câine fără stăpân, în oraş nu este cu nimic mai presus decât un şobolan. Sunt ca orice alt dăunător. Sunt insalubrii, periculoşi, deranjează vizual şi sonor şi produc pagube. Şi acum poate nu sunt eu prea umblat, dar nu am văzut niciodată vreo babă de la bloc să se ducă cu castronelu' de mâncare la vreun şobolan sau să se certe cu vecinu de la patru că l-a văzut când dădea cu piciorul într-unul. Atunci de ce această discriminare, doar pentru că şobolanul nu e atât de îndemânatic în relaţia cu oamenii. Pentru că şobolanii nu sunt nici ei urâţi şi sigur nu sunt nici proşti. Drept dovadă, sunt foarte mulţi care au ca şi animal de companie un soi de şobolan domesticit. Însă dacă şobolanul respectiv nu e domesticit şi îl vezi oriunde în apropierea ta, iubitor de animale sau nu, ai face orice să scapi de el, sau măcar i-ai lăsa pe alţii să facă dacă tu nu ai tăria. Într-o lume normală acelaşi lucru ar fi perfect valabil şi pentru câinii maidanezi.
O notă de final pentru iubitorii de animale
Dacă ce am scris aici nu vi se pare pertinent şi aţi înţeles că de fapt eu urăsc animalele atunci vă urez:
- dacă sunteţi de sex feminin şi frumoase să vă muşte un câine de faţă până nu mai rămâne nimic din ea, dar să trăiţi
- dacă sunteţi de sex feminin, dar urâte, de fiecare dată când vedeţi un câine, acesta să moară, la propriu, de spaimă
- dacă sunteţi de sex masculin indiferent de aspect să vă mănânce puţele** (câinii)
- dacă sunteţi babe să vă mănânce nepoţii.
* CURVEDETĂ, curvedete s.f. - neologism format din asocierea cuvintelor curvă şi vedetă cu înţelesul lor din DEX, care descriu statutul de a fi o curvă celebră.
** PUŢĂ, puţe s.f. - organ genital specific iubitorilor de animale de origine masculină.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu